Sunt Alexandra Ene, mamă a doi copii care dorm bine.
Te ajut și pe tine să depășești provocările pe care le ai cu somnul copilului tău, când ești pregătită să fii consecventă și să faci alte alegeri privind rutinele și adormirea.
Sunt consultant pentru somnul bebelușilor și copiilor mici (0-6 ani), din 2022. Și am lucrat cu peste 500 de bebeluși și copii mici în pachete de suport, consultații „Ora mamei” sau ne-am auzit în seminare cu q&a.
Am două certificări internaționale privind somnul, care promovează informații dovedite științific privind modelarea unor obiceiuri care promovează odihna.

3 ani de experiență
Peste 2000 de familii informate in maternitatea unde lucrez
Peste 500 de familii odihnite, cu care am colaborat 1:1.
Am studiat ce înseamnă și cum construiești un atașament sigur, în cadrul asociației internaționale Circle of Security, pentru ca îmi doresc să te ghidez astfel încât legătura voastră specială să rămână așa.
Dacă dorești să lucrăm împreună pentru îmbunătățirea somnului copilului tău, poți programa o consultație Ora Mamei, destul de cuprinzătoare pentru orice tip de problemă. Sau poți alege un alt serviciu de listă.


Ambasador somn în siguranță, Cribs for Kids.
Servicii 100% personalizate
Bebelușul tău se trezește de multe ori noaptea, iar somnurile de zi sunt peticite?
Îți ofer strategiile potrivite pentru ca atât tu cât și copilul tău să dormiți bine.
Poți alege o consultație sau poți alege varianta de suport pentru sleep training, în care monitorizez constant somnurile și progresul.
Dacă ești consecventă cu propunerile mele, într-o săptămână îți vei aduce aminte cum este să dormi toată noaptea.